Indiferent de destinația spațiilor amenajate, stilul utilizat și cromatica aleasă, proiectele au nevoie de viață. Există câteva metode de a obține acest lucru, dar cel mai simplu și direct dinte ele rămâne a fi integrarea plantelor. Este un truc la care designerii apelează atât pentru interior, dar și pentru exterior. Preferințele clientului joacă un rol important în acest caz, totuși este necesar să ținem cont de un șir de criterii care influențează alegerea lor.
Jungla din casa ta
Abordează spațiul ca pe un ecosistem în care plantele sunt responsabile de vivacitate. Iar vivacitatea, știm cu toții va stimula starea de bine și confortul. Pe lângă acest rol al lor, florile în ghiveci pot deveni accentele de care ai nevoie pentru a completa imaginea proiectului de design. Pentru a te putea bucura cât mai mult de acest fapt, trebuie să fim atenți nu doar la necesitățile noastre, ci și la cele ale plantelor.
Alegem corect plantele
Există trei criterii principale de care trebuie să ții cont în acest sens:
- expunerea spațiului la lumină naturală;
- gradul de umiditate al acestuia;
- nivelul de temperatură constantă.
Pentru o integrare armonioasă, plantele trebuie să se simtă ca la ele acasă. Oricât de mare nu ar fi dorința de a aclimatiza anumite plante, care ni se par potrivite estetic, nu trebuie să ignorăm condițiile reale ale încăperilor. Experiențele în care faci abstracție de cerințele și nevoile acestor organisme vii se vor finaliza trist. Crede-ne pe cuvânt.
Pentru spații luminoase, poți alegi plante de accent spectaculoase precum un bananier, un cactus mare sau un măslin.
Spațiile întunecate, în schimb, vor fi un mediu oportun pentru filodendron, Zamioculcas sau palmierul pitic. În spațiile unde iluminatul este slab, pe mobilierul din hol, de exemplu, poți folosi plante suculente în ghivece sau terarii cu plante suculente, acestea fiind mai rezistente, adaptabile și ușor de îngrijit.
Cel mai valoros sfat pe care ți-l putem da este: întotdeauna, înainte să cumperi o plantă informează-te despre condițiile optime în care aceasta crește!
Plante fără fițe
Există soluții de a integra în spațiu un stop de vivacitate chiar și pentru cei care nu au timp și nici dorință să urmărească crearea condițiilor optime pentru plantele vii. Sau poate spațiul nu dispune de suficientă lumină naturală. Una dintre soluțiile alternative este utilizarea plantelor stabilizate. Datorită procesului de producere, acestea pot rezista de la trei până la zece ani, indiferent de tipul acestora, dacă sunt ținute în condiții propice.
O altă opțiune este înlocuirea plantelor naturale cu cele artificiale. În acest caz, pentru a obține efectul estetic similar cu cel al plantelor vii, acordați o mare atenție materialelor din care sunt realizate analogiile lor lipsite de viață. Datorită industriei care se dezvoltă în continuu, vei putea cu ușurință găsi flori artificiale a căror aspect îl vei deosebi cu greu de cel al plantelor ce cresc în pământ.
Ghivecele – accesorii ce merită atenție
Ai mai multe formule prin care poți integra plantele în amenajarea ta. Le poți expune pe pardoseală, pe etajere și console sau chiar pe pereți. Poți aranja plante câte una sau le poți grupa în combinații ce vor contribui la mărirea impactului lor estetic. Pentru orice metodă nu ai opta, nu uita că plantele merită atenție. Păstrați în jurul lor spațiu pentru a le valorifica.
Iar pentru a le scoate în evidență frumusețea delicată a plantelor decorative, alege ghivecele ca pe niște elemente menite să le sporească importanța. Și aici îți oferim câteva indicii după care să te conduci atunci când decizi ce fel de ghiveci va ține companie plantelor tale.
- alege ghiveciul proporțional cu planta;
- coordonează stilul cu cel al întregului interior;
- ține cont de gama cromatică a spațiului;
- în cazul în care grupezi plantele, nu e neapărat să fie ghivecele totuna, totuși combinarea lor este o condiție obligatorie.
După cum ai observat, înnobilarea spațiului cu plante este un proces complex, care cere atenție la detalii și grijă.
Serviciile noastre Turn Key te pot scuti de dilema acestor detalii. Îți proiectăm și realizăm proiectul meticulos.
Pentru a te convinge că suntem cei de care ai nevoie, descoperă portofoliul nostru.
După ce te-ai convins, contactează-ne!