CALMĂ ȘI DURABILĂ: ESTETICA NOULUI AN

Deja toți știu despre peach fuzz – nuanța pe care Institutul Culorii Pantone a desemnat-o culoarea 2024. Ce-ar fi să vă spunem că, în cazul tendințelor în ansamblu, acest detaliu este un pasager al domeniului? Marii urmăritori ai jocului designului ne dau direcții de termen lung pe care ar trebui să le urmărim. Mai mult decât atât, trendurile par să se modeleze astfel încât e necesar să ne revedem viziunile și să acordăm o atenție sporită esteticului calm. A nu se confunda cu plictisitor.

Nu spunem că aceste reguli sunt valabile universal, fiecare proiect reprezentând personalitatea clientului. Totuși, observăm cum unele direcții se infiltrează, în mod natural, inclusiv în proiectele noastre. Așadar, iată câteva lucruri de care să țineți cont, dacă vă amenajați spațiul în anul care vine și vă doriți ca acesta să rămână actual cât mai mult timp.

Maro (da, maro) se ridică în top

Și revine cu toate fațetele sale: de la nuanțele deschise, până la cele ce amintesc de ciocolata amară. Nu e o noutate cu totul neașteptată, maro-ul fiind prezent în nuanțele lemnului, atât de des întâlnit în interioare. Ca o nostalgie a anilor 90, acesta vine să înlocuiască griul pe care l-am folosit abil în ultimele decenii. Îl poți combina cu bej, cu olive, camel, cărămiziu sau alt tip de maro – oricare dintre aceste formule va ridica nivelul spațiului tău.

Liniile drepte întâlnesc curbele

Minimalismul, care a domnit ultimele decenii, ne-a obișnuit cu liniile sale sobre și pline de acuratețe. Totuși, concizia necesita un echilibru, astfel, în joc apar curbele. Mobilierul îmbrățișează această curbură și forme mai organice, care se combină cu unghiurile minimaliste. Scopul trendului este de a explora contrastul și armonia dintre elementele cu linii drepte și cele cu forme curbilinii. În acest concept, mobila cu linii clare, geometrice, se îmbină armonios cu accentele și detaliile organice, rotunjite și invers. De exemplu, o canapea cu linii drepte poate fi completată de mese laterale cu contururi rotunjite sau decorațiuni cu forme fluide.

Artizanal și vintage… orice… oriunde

Aceste noțiuni câștigă teren nu doar din perspectiva personalizării spațiului, ci și din cea a sustenabilității. Tendința vine ca o reacție la trendurile de consum de masă. În contextul schimbărilor climatice și al fluctuațiilor economice globale, obiectele artizanale și piesele vintage au câștigat un rol central în designul interior contemporan. Piesele de lemn, de exemplu, în special cele realizate manual, oferă nu doar un aspect estetic deosebit, ci și o soluție eco-friendly. Valorificarea detaliilor cu personalitate și istorie se transformă, practic, într-o artă de a crea un design excepțional ce se exprimă în obiectele unice și autentice.

În rest, sfaturile noastre despre cum să creezi  un interior mereu actual, rămân valabile și pentru anul care vine.

Serviciile noastre de design interior te pot scuti de dilema acestor detalii. Îți proiectăm și realizăm proiectul meticulos.

Pentru a te convinge că suntem cei de care ai nevoie, descoperă portofoliul nostru.

După ce te-ai convins, contactează-ne!

Postari Similare