Cum remodelezi fața unei afaceri de succes? Despre redesign-ul de la „Regina Naturii”, o poveste AB + Partners

Lumea design-ului de interior este într-un continuu tumult de ritmuri inovative, tendințe și concepte revoluționare, iar succesul e rezervat celor care știu să-și realizeze ideile într-o manieră aparte. În acest sens, un exemplu reușit este proiectul de redesign al clădirii administrative a fabricii „Regina Naturii”.

Elaborat într-o cheie deosebită, proiectul de transformare a clădirii întreprinderii vine cu o interpretare eficientă: combinând, într-un design de interior unic, tehnologiile noi cu materialele eco. Totul a fost presărat cu multă tradiție. În acest mod, conceptul inițial a reușit să fie transpus într-o formulă inedită.

„Regina Naturii” nu reprezintă doar o încercare de a demonstra că un design frumos e cartea de vizită a unei afaceri mari, dar, mai ales, că un rebranding reușit are efect de durată asupra întregii activități profesionale. Intenția creatorilor de la AB+Partners a fost de a oferi vizitatorilor senzația de confort și armonie, prin integrarea firească a elementelor eco în spațiu, acest lucru fiind posibil grație cromaticii alese și a formelor geometrice hexagonale la care au apelat.

Nuanțele de galben, alb și gri definesc anturajul, încadrând tematic și funcțional îmbunătățirile aduse de design-ul înnoit, în care s-a utilizat geometria fagurelui, materiei naturale și – în special – jocul de lumini.

 

Indubitabil, eforturile depuse au rezultat într-un produs estetic, care a schimbat atmosfera acestui spațiu de retail. Produsul finit este, de facto, rezultatul unor discuții constructive, pe alocuri contradictorii, între client, reprezentat de domnul Nicanor Negru, directorul fabricii „Regina Naturii”, și executorul proiectului, compania AB + Partners.

Despre provocările acestui proiect ne vorbește directorul general, Nicanor Negru, un apicultor tânăr și de succes:

Domnule Negru, care sunt fricile unui antreprenor, atunci când decide să meargă pe mâna unor specialiști în design interior?

– Principala sursă de griji este riscul de neîndeplinire a sarcinilor propuse, dar și intervenții nejustificate, care ar putea mări valoarea investiției.

Producția de miere este, probabil, una dintre activitățile profesionale cele mai vechi și de tradiție. Cum se împacă aceasta cu inovațiile implementate în clădirea administrativă a întreprinderii pe care o gestionați?

– Ne-am gândit din start la un concept nou, în care să îmbinăm producerea cu expunerea produselor într-un spațiu care să ne reprezinte. Farmecul rezultatului este anume în această combinație.

Pentru un antreprenor de succes imaginea afacerii contează enorm. Ce impact credeți că va avea această transformare a brand-ului asupra fabricii pe care o conduceți?

– Sper să fim drept model pentru producătorii autohtoni, astfel încât să stimulăm inițiativele de dezvoltare, dar și viziunea orientată spre progres. Consider că prin consolidarea mărcii, odată cu perfecționarea calității produsului, vom reuși să mărim exporturile și să contribuim la amplasarea R. Moldova pe harta internațională a producătorilor de top.

Ce sfaturi ați avea pentru antreprenorii care își doresc o transformare a imaginii business-ului și ezită să apeleze la servicii profesioniste de design interior și rebranding?

– Sfatul este simplu – să aleagă cu grijă, dar încredere partenerii de implementare a necesităților și sarcinilor. Recomand o echipă multidiversificată, care poate să asigure toata gama de servicii – arhitectură, design interior, branding și identitate. Cu cât mai unită este echipa care se ocupă de rebranding, cu atât mai natural arată rezultatul, iar de aici succesul proiectului.

Și dacă pe de o parte avem un client deschis la multe propuneri, idei și gata de dialog, pe partea cealaltă avem o echipă inventivă și riguroasă față de calitatea serviciilor pe care le prestează. Alexandrin Buraga și Marco Ballerini sunt cei care au gândit detaliile acestui proiect, transformându-l într-o adevărată noutate. Un element pe care nu-l putem trece cu vederea este atenția la detalii și rafinamentul de care au dat dovadă creatorii. Aceștia au schimbat fața unui spațiu industrial și au elaborat o nouă formulă de dialog participativ, exprimându-și astfel sprijinul față de antreprenorii din Moldova.

Spuneți-ne ce a reprezentat pentru AB + Partners proiectul „Regina Naturii”? Cât de complex a fost și cât de mult timp a durat elaborarea acestuia?

– Proiectul a fost o adevărată provocare de design industrial. Am lucrat folosind tehnici și materiale inovative, totodată păstrând autenticitatea programului de arhitectură, dar și identitatea producătorului. Complexitatea proiectului a constat în elaborarea tuturor sarcinilor pentru a genera o imagine de brand în ansamblu.

Care au fost cele mai mari dificultăți pe care le-ați depășit la faza de concepere și executare a proiectului?

– Din motivul constrângerilor de timp, a trebuit să livrăm proiectul pe etape, astfel încât să începem execuția în paralel cu proiectarea. Sincronizarea echipei mari de proiectare pentru toate fazele (arhitectură, design interior, mobilier) cu cea de execuție a fost o adevărată încercare (soldată cu succes, de altfel) de a optimiza time management-ul. 

Care este impactul educativ al proiectului dumneavoastră? Intuim că aveți o componentă prin care schimbați mentalitatea clienților dumneavoastră. Să fie asta o revoluție în materie de îmbinare a imaginii afacerii cu design-ul spațiului lucrativ?

– Întotdeauna ne punem problema generării scenariului de business mai întâi  de toate, iar o afacere de succes este cea construită în jurul unui lifestyle de calitate. Din acest motiv, experiența de lucru cu echipa AB+Partners devine o relație de perfecționare, îmbunătățire și progres.

Și pentru că fiecare proiect înseamnă o nouă percepție asupra activității proprii, ce aduce nou „Regina Naturii” în activitatea AB + Partners?

– Am reușit să devenim mai eficienți în comunicarea internă, am obținut o nouă relație între departamentele implicate în proiect, iar „Regina Naturii” ne-a făcut viața mai dulce.

Lumini, materiale noi, aranjamente cu bun gust, detalii fine – iată doar câteva dintre elementele de impact ale acestei transformări. Eficiența și rezultatele proiectului se vor măsura în timp, când „Regina naturii” va putea utiliza pe deplin această nouă clădire administrativă drept „brand book” al business-ului pe care îl crește și va deveni un exemplu elocvent al raportului dintre eficiență lucrativă și imagine antreprenorială.

Let’s talk about your project

Let’s talk about
your project!

We are ready to share with you our design vision and lead
you into the exciting world of creativity.

Send Request