DSC

Cum să transformi o clădire avariată într-o clinică stomatologică modernă

De la o clădire gri și învechită la una modernă în doar câteva luni – acesta este rezumatul unei schimbări uimitoare prin care a trecut o simplă clădire de pe strada Vasile Lupu, Chișinău.

Aceasta, dintr-o construcție avariată, s-a transformat într-o clinică stomatologică modernă. Proiectul de design arhitectural a fost realizat de către biroul de arhitectură și design AB+Partners, care ne-au dezvăluit etapele prin care a  trecut edificiul – până a-l vedea așa cum este acum.

Povestea intitulată „Prințesa-broască” –  în varianta arhitecturală

Întreg procesul de renovare a durat 18 luni. La început, a fost nevoie de analiza contextului în care urma să fie executate: proiectul, expertiza și studiul de fezabilitate. Clădirea, situată într-o zonă locativă, urma să devină un element retușat și să dizolve puțin peisajul construcțiilor rămase din secolul trecut. Astfel, s-a optat pentru crearea unui concept minimalist, în care liniile drepte să debordeze de simplitate și modernitate. Volumetria a fost gândită să favorizeze atât împrejurimile, cât și funcționalitatea clinicii renovate.

Practic, conceptul de design prevedea conversia arhitecturală a clădirii, renovarea ei și completarea construcției. Un etaj nou, o altă intrare și un geam panoramic ce urma să ofere o deschidere către oraș   – erau doar câteva dintre elementele care au fost adăugate la etapa de proiectare a clădirii clinici.

Să construiești fără fundație? Imposibil, dar adevărat

Și dacă pe schițe totul era clar, atunci pe șantier a apărut o mare problemă: construcția ce urma să fie renovată, nu avea fundație. Bineînțeles, efectuarea lucrărilor de mai departe era imposibilă în acest context. Era greu de imaginat că acum câțiva ani se construiau clădiri fără bază, însă era o realitate demonstrată. Acest fapt a adus după sine mai multe consecințe:

Re-proiectare și realizare

Situația existentă a adăugat obiectivelor ce trebuiau îndeplinite alte câteva sarcini, fiind necesară re-proiectarea construcției, lucru care a fost realizat rapid și meticulos. Pentru proiectul clinicii stomatologice de ultimă generație s-a optat pentru restaurarea și modernizarea clădirii prin consolidare și extensie.

În procesul de execuție a fost nevoie de fortificarea construcțiilor existente, pentru a putea purcede la modernizarea ulterioară a clădirii, fără a deteriora pereții deja existenți. Au fost adaptate sistemele de alimentare ale clădirii, dar și cele de evacuare ale acesteia. Un accent mare s-a pus pe aspectul exterior al clinicii. Fațada acoperită cu placaj din cărămidă și atenția la detalii au transformat edificiul dintr-o clădire cu aspect avariat într-o clinică modernă, care corespunde perioadei în care suntem. S-a optat pentru culori sobre și pentru funcționalitate extinsă. Astfel am obținut un rezultat minimalist, profesionist, și modern.

Postari Similare