American Villa este un proiect de arhitectură rezidențială. Conceput în concordanță cu solicitările clienților, miza principală a acestuia a devenit comoditatea. Locuința trebuia să fie spațioasă și inundată în lumină. Pentru a asigura acest lucru am amplasat ferestre largi în zona de sud a casei. Anume datorită faptului că am optat pentru mai multe geamuri, în locul unuia panoramic, ne-a asigurat nu doar un efect de spațiu aerisit, ci un joc ajurat al umbrelor.
Întregul proiect este divizat în două aripi. Acest lucru a condiționat o volumetrie dinamică. Între cele două părți ale locuinței am proiectat un portal. Creând un gol pe întreaga înălțime a celor două niveluri, acesta accentuează senzația de efemeritate a construcției. În același timp, portalul devine un element central în jurul căruia se desfășoară restul proiectului. Jocul volumetric este susținut de asimetrie.
Portalul reprezintă și un element stilistic de accent. Prin intermediul lui, am introdus în conceptul sobru solicitat de client o notă de actualitate. Cele două aripi au fost proiectate folosind formele și materialele caracteristice stilului clasic. Pentru a evita formele plictisitoare, ne-am abătut totuși de la canoanele stricte ale acestuia. Așa au apărut geamurile pe întreaga înălțime și asimetria. Anume în acest context, idilic din punct de vedere estetic, intervine portalul cu transparența și liniile sale minimaliste. Acesta duce întreaga construcție, cu detaliile clasice caracteristice, într-un contemporan.
Cele trei nivele garantează viitorilor locatari toate spațiile necesare pentru activitățile cotidiene și nu doar. Am mizat pe compartimentare practică și funcțională. La subsol au fost amplasate spații cu diverse destinații: depozitare, tehnice și de relaxare. Parterul a fost rezervat zonei de zi, biroului și dormitorului matrimonial, iar etajul celorlalte dormitoare. Întreaga construcție a fost gândită prin prisma necesităților unui lifestyle modern.