Plin de calm și împlinire, acest proiect este menit să devină o oază în care te refugiezi de cotidian. Am creat o atmosferă ce transmite confort și invită la relaxare. În același timp, datorită zonării bine gândite, conceptul exprimă o doză de intimitate ce îmbrățișează mediul familial.
Geamurile largi oferă zonei de zi lumină din abundență. Acest lucru ne-a permis să integrăm un joc de nuanțe și texturi ce dau profunzime și coerență proiectului. Am păstrat mobilierul perimetral cu linii succinte și am concentrat atenția asupra zonei de living. Prin contrapunere, mobilierul moale a luat linii moi, fiind menit să echilibreze strictețea inițială. În același tip, lemnul, utilizat ca finisaj, textilele moi și masa de cafea ce combină marmura și sticla, vin să susțină această idee.
Jocul texturilor continuă și în dormitoare. Unul dintre ele a fost înnobilat cu lemn, altul a căpătat o alură de curaj datorită volumetriei dure a pietrei, ce servește drept accent al spațiului. Ambele dormitoare s-au construit pe ideea unei asimetrii ușoare, ce le oferă o alură contemporană. Și în dormitorul copiilor am păstrat liniile clare, totuși am introdus elemente caracteristice vârstei. Paturile suprapuse dau spațiului o atmosferă jucăușă.
Deși am unit întreaga locuință prin același fir stilistic, am renunțat la uniformizarea absolută a spațiilor. Astfel, am obținut nu doar diversitatea lor, ci și am oferit fiecăruia individualitate și originalitate.