Modern nu înseamnă doar tehnologizat, ci mai degrabă o modalitate de a corespunde actualității. Estetica liniilor succinte prin care se caracterizează arhitectura contemporană necesită o completare semantică contextuală. În cazul proiectului de mai jos, scopul nostru a fost de a armoniza arhitectura și de a o adapta mediului existent.
Având la bază cerințele clientului în legătură cu spațiile și suprafețele necesare, am proiectat locuința cu minim defrișări, orientându-ne spre conservarea copacilor existenți. Am mers mai departe și am adăugat acestei idei contopirea dintre spațiul locativ și natură prin integrarea în structură a unui arțar matur. Acesta este „îmbrățișat” de copertina de la parter și de acoperiș, devenind parte a arhitecturii.
Am optat pentru finisaje naturale. Fațada reprezintă un mix de piatră, lemn și multă sticlă. Ferestrele largi, menite să ofere lumină naturală din abundență spațiului, dau efemeritate construcției. Piatra dă construcției putere, iar lemnul o îmblânzește și înnobilează.
Bineînțeles, nu am neglijat comoditatea. Zonele de zi au fost amenajate la parter, etajul fiind destinat dormitoarelor. De asemenea, am proiectat un garaj spațios, dar și terase largi, care permit să savurezi din plin natura.