Faptul că spațiile medicale trebuie să exceleze prin funcționalitate și igienă nu contravine laturii lor estetice. Iată de ce, amenajarea spațiilor medicale necesită o abordare în care se îmbină normele și creativitatea. În cazul Clinicii INVITO DIAGNOSTICS, conceptul a avut la bază cromatica identității acesteia, dar și scopul de a crea o atmosferă primitoare și reconfortantă în spațiile medicale.
Responsabilitate și rigori în amenajare de spații medicale
Designerii din echipa AB+Partners, care au lucrat la asamblarea imaginii de ansamblu a clinicii, au abordat proiectul cu responsabilitate maximă.
„Proiectarea și formarea unui concept de design pentru un spațiu medical a fost cea mai mare provocare a anului, din aspect profesional. S-a mizat pe formarea unei imagini integre dintre un spațiu estetic și funcțional, dar mai important, o imagine care sa evoce confort psihologic pentru pacienți de orice vârstă. Am oferit prioritate ergonomiei spațiului în raport cu utilajele medicale și dotări de ultimă generație, care sa asigure nu doar o funcționare profesională la cel mai înalt nivel, dar și confort în utilizare ( climă internă, purificarea aerului, etc)”, menționează Victoria Pleșca.
Faptul că normele de amenajare sunt diferite de cele de amenajare a altor spații este un lucru bine cunoscut. Când vorbim despre designul interior al unei clinici, trebuie să avem în vedere câteva aspecte importante:
- spațiul trebuie să fie unul ușor de igienizat și întreținut;
- finisajele trebuie să fie calitative și să respecte normele impuse de Ministerul Sănătății;
- materialele trebuie să fie tratate antifungic și antibacterian;
- spațiul trebuie să fie unul luminos.
„Spațiul dat a fost unul din cele proiecte ce a necesitat o abordare mai specială decât altele, nu a fost destul doar de a atinge scopurile estetice și ergonomice, dar și de luat în considerare cerințele și normele unei clinci unde se lucrează cu oamenii și pentru oameni. ” , zice designerul Sergiu Tanasiev.
Pe lângă concept, am acordat atenție și planului tehnic, mai ales datorită faptului că rigorile sunt stricte. Acest fapt o confirmă și designerul Alina Moldovanu, cea care a elaborat minuțios această parte a proiectului:
„Pe cât de complicată, pe atât de interesantă și valoroasă din punct de vedere profesional a fost experiența. Datorită varietății spațiilor, am lucrat cu o multitudine de detalii tehnice și toate au necesitat studiu și informare adițională. Am analizat și respectat dimensiunile și distanțele în ceea ce privește amplasarea utilajelor medicale, modalitățile de sterilizare a spațiilor, amplasarea unor elemente cum ar fi lămpile de quartz – totul pentru a asigura respectarea cerințelor. Valoroase au fost și interacțiunea cu echipele de execuție și cu anumite materiale de finisaj speciale, cu capacitatea de sterilizare”.
Mai multe despre cum a derulat procesul de management al proiectului puteți citi în interviul lui Marco Ballerini, CEO AB+Partners.
Confortul personalului și a pacienților pe prim plan
Cei 1500 de metri pătrați trebuia nu doar să fie amenajate astfel încât doar comoditatea să primeze. Modul în care cabinetele medicale își întâmpină pacienții va dicta, la propriu, cum se va dezvolta relația dintre acești actori. Pentru a ne asigura că aceasta va fi una armonioasă, am gândit și introdus elemente de design subtile, însă cu o funcționalitate ireproșabilă.
„Era important de a simplifica vizual toate cerințele și normele necesare. Când pacientul deschide ușa clinicii trebuie să fie întâlnit de un spațiu deschis și ușor citit. În acest scop a fost propus integrarea sticlei mate doar cu o mică inscripție pentru identificarea destinației cabinetului. Tot în acest scop au mai fost adăugate panourile digitale de informare. A fost complicat de menținut stilistica și identitatea ideii de design propusă inițial din cauza diversității spațiilor, pentru că fiecare cabinet avea specificul său. Pot spune că a fost o provocare care ne-a făcut sa privim lucrurile altfel.” spune Sergiu Tanasiev.
Esteticul în detalii de design
Prevederea scenariilor de utilizare, modelarea fluxurilor interioare, dar și limitarea la anumite materiale prestabilite au fost parte a unui proces tehnic, însă, așa cum spuneam mai sus, aici normele s-au împletit cu creativitatea. Am lăsat fantezia să se manifeste în spațiile comune, acolo unde rigorile de amenajare erau mai blânde, în raport cu cabinetele.
„Fiind o clinică dotată cu utilaje de ultimă generație, am vrut să transpunem acest lucru și prin interior. Am creat proiectul în jurul liniilor futuriste. Atât recepția, cât și tavanul sunt expresive din acest punct de vedere: curbele simple și inserțiile de lamele duc interiorul într-o direcție a simplității înalt tehnologizate. Am utilizat din abundență albul pentru a crea senzația de spațiu, lumină și sterilitate. Totuși, era nevoie de culoare, astfel a apărut recepția placată cu lemn, care oferă senzația de căldură și mobilierul care urmează cromatica brand book-ului INVITRO DIAGNOSTICS. Toate acestea fiind menite să vorbească din start despre profesionalismul personalului și tehnologiile moderne de aici”, subliniază designerul Gabriela Nacu.
Într-un final, am obținut un concept bine conturat, iar rezultatul îl puteți vedea dacă dați play video-ului de mai jos.