Amenajarea locuinței este un proces costisitor care durează. Din această cauză, nu renovăm spațiul în fiecare an și nici chiar la fiecare 3 ani. Este motivul din care, la AB+Partners, tindem să facem interioare ce vor rămâne în trenduri cât mai mult timp posibil. Despre cum să afli ce stil ți se potrivește ți-am povestit deja, azi își dăm câteva trucuri ce vor păstra actualitatea spațiului cât mai mult timp.
1 Vezi la ce etapă e trendul
La fel ca și în designul vestimentar, tendințele în designul interior sunt ciclice. E adevărat că aceste cicluri sunt mai lungi datorită procesului mai complicat de transmitere în mase. Chiar și așa, expozițiile specializate au loc anual, anume de acolo designerii de interior își iau inspirația. Așadar, dacă planifici să dai interiorul și vrei să fie în top cât mai mult timp, acestea sunt evenimentele pe care trebuie să le vizitezi și studiezi. Ține minte – cu cât mai des apar finisajele, mobilierul sau trucurile de interior apar în imaginile pe care le vezi, cu atât mai vechi e trendul și cu atât mai repede acesta își va pierde din popularitate. Alege mereu ceva ce abia își croiește drumul pe piață, astfel te vei bucura de un spațiu stilat mulți ani înainte.
2 Analizează tendința prin prisma funcționalității și a universalității
Vorbim des despre faptul că funcționalitatea este una dintre principalele caracteristici după care ne conducem în crearea unui proiect de design interior. Acest lucru presupune identificarea unor soluții care nu dau bătăi de cap utilizatorilor și nu necesită atenție suplimentară. În acest sens, minimalismul cu liniile sale simple și spațiile de depozitare ascunse se numără printre preferatele noastre. În același timp, elementele trebuie să fie simplu de combinat și maleabile din punct de vedere stilistic. Așa cum sunt, de exemplu, plăcile ceramice. Acestea sunt durabile și pot părea neutre, însă pot reprezenta o bază perfectă pentru renovarea ulterioară a interiorului.
3 Alege finisaje neutre și elemente de accent mici
Trecerea timpului e inevitabilă și deci și schimbările. Nu panica, unul dintre trucurile care te vor ajuta să îți menții actualitatea interiorului cu investiții minime este să alegi câteva piese de accent pe care le poți schimba peste câțiva ani, fără investiții prea mari. Astfel, va fi mai simplu să faci refresh interiorului dacă vei opta pentru finisaje neutre și vei schimba pernuțele, tablourile sau detaliile de decor în nuanțe în vogă.
Serviciile noastre de design interior te pot scuti de dilema acestor detalii. Îți proiectăm și realizăm proiectul meticulos.
Pentru a te convinge că suntem cei de care ai nevoie, descoperă portofoliul nostru.
După ce te-ai convins, contactează-ne!