Sala de ședințe – nothing personal, just business

S-ar părea că nu e nevoie de prea multe lucruri pentru a amenaja o sală de ședințe. Câteva mese, scaune și… cam atât. Formula e valabilă, însă, doar pentru cazurile în care nu se realizează cât de mare este importanța acestui spațiu.

Dincolo de a fi o cameră în care se duc discuții și tratative, meeting room-ul este locul în care clienți tăi interacționează pentru prima dată cu mediul companiei tale. E bine să te asiguri că acest spațiu este demn de a deveni cartea de vizită a business-ului tău, un spațiu care ilustrează limbajul tău corporativ și toate mesajele pe care îți dorești să le transmiți partenerilor tăi.  

Și cum în designul interior totul este despre individualitate, nici amenajarea unei săli de ședințe nu face excepție. Există câteva formule prin care poți transforma acest spațiu în unul care va contribui la conturarea imaginii companiei și la fortificarea încrederii clienților. Așadar, iată câteva dintre trucurile la care recurgem noi când avem de proiectat interiorul unor zone de meeting.

Simbolistica încadrată în interior

Nu este vorba doar de logo, care, bineînțeles, își poate găsi locul în sala de ședințe. Aici avem în vedere o însumare a elementelor caracteristice afacerii. De exemplu, în cazul proiectului Regina Naturii, unul dintre laitmotivele proiectului a devenit hexagonul – figură inspirată din forma fagurelui. Bineînțeles, l-am împrumutat în amenajarea sălii de ședințe. Astfel, hexagonul se regăsește pe pardoseală, într-un joc cromatic al nuanțelor caracteristice brandului.

Combinarea salii de ședințe cu spațiul expozițional

Cel mai elocvent exemplu în acest sens este oficiul Sapico. Spațiul generos ne-a permis nu doar să dăm interiorului o alură elegantă, ci și să prevedem o zonă în care compania își poate etala cele mai reprezentative produse. Astfel, păstrând linia stilistică a interiorului, am reușit să permitem integrarea în spațiu a unor elemente ce deviază de la linia cromatică și estetică a acestuia, fără a cauza o disonanță între ele și ansamblul general.

Afaceri și intimitate

Formula de comunicare cu clienții poate avea și o configurație mai restrânsă, una în care accentul este pus pe confort și intimitate. Am avut experiența unei asemenea amenajări în cazul GBG. Având un oficiu de 1500 mp, dotat cu toate spațiile funcționale, am simțit necesitatea creării unei zone intime pentru discuțiile business. Am mizat pe crearea senzației de comoditatea, astfel am optat pentru mobilier cu linii curbate și nuanțe calme, care ar predispune la dialog. În același timp, am ales materiale nobile, care ar sublinia statutul și durabilitatea unui eventual parteneriat.

Читайте также