Casă de lux în stil modern situată în zona rurală cu bazin in curtea casei

CUM SĂ AMPLASEZI CASA PE TEREN. NU E AȘA SIMPLU CUM CREZI

Cu siguranță că deja ai o idee despre cum ar trebui să arate casa visurilor tale. Trebuie să îți ofere intimitate, să fie luminoasă, comodă și sigură. Sunt lucruri pe care ni le spun, de cele mai multe ori, beneficiarii noștri. Sarcina noastră e să oferim un proiect de locuință rezidențială care să răspundă tuturor necesităților vieții cotidiene. Și crearea acestuia începe nu cu oferirea senzațiilor, ci cu un lucru care, la prima vedere, este cât se poate de banal – amplasarea locuinței pe teren.

S-ar părea că nu e un lucru complicat și că oricine e capabil să îl facă. Stai un pic să îți explicăm de ce țin cont arhitecții noștri când elaborează proiecte de arhitectură pentru case private și pe urmă te lăsăm să tragi concluzii.

Planul Urbanistic General și alți „demoni”

Începem cu artileria grea: legislația. Chiar dacă terenul îți aparține, să știi că nu poți construi casa în orice zonă a lui. Există un set de norme ce îți oferă limitele în care poți construi și ce fel poți construi. Pentru a le afla, începe cu Planul Urbanistic General (PUG). PUG-ul este documentul de căpătâi. Acesta reprezintă setul de reguli pe care le-a stabilit administrația localității, dictând modul în care acesta se va dezvolta, inclusiv arhitectural.

  • optimizarea relațiilor localităților cu teritoriul lor administrativ;
  • valorificarea potențialului natural, economic și uman;
  • reorganizarea si dezvoltarea căilor de comunicație;
  • stabilirea și delimitarea zonelor construibile;
  • stabilirea și delimitarea zonelor funcționale;
  • stabilirea și delimitarea zonelor cu interdicție temporară și definitivă de construire;
  • stabilirea și delimitarea zonelor protejate;
  • evidențierea deținătorilor terenurilor și a modului de circulație juridică a terenurilor;
  • delimitarea suprafețelor pe care se preconizează realizarea obiectivelor de utilitate publică;
  • stabilirea modului de utilizare a terenurilor și condițiilor de conformare și realizare a construcțiilor;

și altele.

Ce vrem să spunem? Vrem să spunem că, dacă terenul tău se află lângă stradă, nu vei putea construi nicio construcție capitală mai aproape de 5 metri de la limita terenului. Mai adaugă retrageri de câțiva metri, ce sunt prevăzute de către normele incendiare, pe restul perimetrului și obții zona în care, ipotetic, poți amplasa viitoarea ta locuință.

De exemplu, în cazul proiectului UPHILL VILLA, localizată pe Coasta de Azur, respectarea tuturor regulilor a fost o adevărată provocare.

Și asta nu e tot!

Liniile de comunicații inginerești

E important să ai asigurate toate comoditățile vieții contemporane: electricitate, apă, canalizare sau gazificare. Dar, până a ajunge să vezi modul în care acestea vor fi integrate în casă, trebuie să înțelegi cum acestea vor fi conectate la rețelele comune, dacă acestea există. Sunt lucrări care, în funcție de distanța dintre punctul individual și cel centralizat pot mări sau diminua costurile pe care le ai.
În cazul în care terenul tău într-o zonă în care nu există apă și canalizare, trebuie să fii conștient de faptul că vei fi nevoit să creezi rețele individuale.

Când proiectezi comunicațiile pe teren, ai grijă ca zona în care se află canalizarea să fie mai aproape de poartă. Vei avea nevoie de procese de mentenanță, iar pentru asta accesul la ea trebuie să fie facil.

Îți recomandăm să faci fântâna din care vei asigura accesul la apă în apropierea camerei tehnice, pentru a fi mai aproape de locul în care vor avea loc procesele de filtrare a acesteia. Ai grijă ca sursa de apă să fie amplasată la cel puțin 20 de metri de canalizare.

Relieful

În rare cazuri vei întâlni un teren plat. De cele mai multe ori acestea prezintă diferite grade de denivelări. Acestea sunt distincte de la un sit la altul și anume din această cauză fiecare proiect de casă trebuie abordat individual. Chiar dacă ai găsit un proiect ce ți se pare perfect, s-ar putea ca pe terenul tău acesta să nu să se potrivească.

Unul dintre lucrurile de care trebuie să ții cont încă de la etapa în care îți alegi terenul este gradul pantei. Odată cu creșterea acestui grad, crește și încântarea pe care ți-o oferă priveliștea, dar și prețul pe care îl vei achita, dacă decizi să folosești anume panta pentru amplasarea casei. Și se măresc aceste costuri de 1,5 – 2 ori. Așa că, dacă ai o parte a terenului cu relieful mai calm, ai putea analiza opțiunea de a construi anume acolo.

Însă dacă decizi să valorifici relieful, poate ieși un proiect fantastic, cum este și ERA HOUSE.

Cum e și de așteptat, pentru a proiecta corect locuința, a nevoie aici de date mai concrete decât „denivelare” , „pantă” sau, și mai interesant, „ deal”. Pentru a afla cu exactitate toate înălțimile terenului tău, ai nevoie de o ridicare topografică, pe care o face inginerul topografic și pe care îți recomandăm să o comanzi.

Însorirea

Aici e o parte mai frumoasă a lucrurilor. Chiar dacă terenul și unele reguli prestabilesc perimetrul în care poți construi locuința, la nivel de însorire, nimeni nu te poate obliga să o amplasezi într-un anumit mod. E adevărat că nici în acest caz nu scăpăm de recomandări.

Primul pas – stabilește cum este localizat terenul față de punctele cardinale. Pentru că vorbim despre locuințe individuale, așa sunt și preferințele. Deci, alege în care zonă a casei îți dorești să ai parte de multă lumină și orienteaz-o pe axa Est-Vest, cu o ușoară înclinație spre Sud.

De exemplu, pe fațada estică, poți prevedea zona dormitoarelor. Aici lumina blândă a soarelui e prezentă chiar de dimineață. În partea sudică a casei, unde soarele bate în podea în timpul după-amiezii,  poate fi proiectată zona de zi.

Tot la acest capitol, ține cont de modul în care va cădea umbra casei de alături. Asigură-te că poziționezi propria locuință în așa mod, încât acest lucru să nu te afecteze.

Însă, dacă ai o priveliște ce-ți taie respirația și pe care vrei să o savurezi din plin, iar aceasta se află în altă parte decât cea recomandată conform recomandărilor de însorire, ai mână liberă să te abați de la reguli.

Alege-ți prioritățile corect, așa cum am făcut-o și noi în cazul proiectului CONTEMPORARY VILLA BY THE RIVER

Elementele naturale

E frumos când dimineața te trezește susurul de izvor sau cântecul păsărilor și aerul proaspăt al pădurii. Ei bine, s-ar putea să se mai diminueze din farmec dacă izvorul se află în mijlocul terenului pe care planifici să îți construiești casa, iar pădurea îl înconjoară din trei părți.

Prezența unor anumite elemente ale naturii influențează direct modul în care vei pune pe sit construcția. De exemplu, prezența izvorului într-o anumită zonă vorbește despre gradul de umiditate ridicat al pământului. Așadar, va trebui să identifici o soluție viabilă pentru poziționarea  viitoarei tale locuințe, astfel încât fundația să nu fie ulterior afectată de acest fapt.

În cazul arborilor, e un pic mai simplu pentru că îi poți defrișa… Asta dacă nu reprezintă vreo valoare din punct de vedre al diversității faunei naționale și nu este vreo specie protejată… Și dacă nu fac parte din fondul forestier care poate că trece un pic de limita terenului tău. În caz contrar – nu e voie și va trebui să ai grijă să poziționezi casa în așa mod încât să îi conservi și să nu îți fure prea mult din lumină.
Dacă ai decis de bună voie că vrei să păstrezi un copac, să știi că va trebui să ai grijă ca în jurul lui, într-o rază de 4 metri.

În cazul MINIMALIST HOUSE, noi chiar am apelat la integrarea în structură a unui arbore. Înconjurându-l cu o terasă.

Acum ia o foaie curată și încearcă să vezi care e locul potrivit pentru amplasarea casei. Asta ținând cont de tot despre ce ți-am povestit mai sus!

Dar stai fără grijă, e normal să nu cunoști toate aceste lucruri. Pentru asta suntem noi aici. La AB+Partners, am rezolvat zeci de dileme. Rezultatul îl poți vedea în portofoliul nostru.

Putem transforma în realitatea și casa visurilor tale, trebuie doar să ne contactezi!

Postari Similare