Suntem pasionați iremediabil de liniile laconice, iar pentru a le transpune într-o arhitectură originală, le abordăm prin prisma renumitei sintagme care spune că nimic nu poate fi mai complex decât simplitatea. Adăugăm acestui principiu funcționalitate și comoditate pentru a obține rezultatul dorit.
Așa am procedat și în cazul de mai jos, în care am proiectat un ansamblu rezidențial modest, dar nobil. Fiecare dintre cele 6 blocuri este dotat cu parcare subterană în două niveluri, parterul fiind rezervat spațiilor comerciale. Având o înălțime relativ mică, de 6 etaje complete, fiecare clădire se finalizează cu un etaj retras, la care sunt amplasate penthouse-uri. Datorită înălțimii, dar și ferestrelor largi, locuințele sunt scăldate în lumină.
Ansamblul rezidențial urmează o linie stilistică unică, blocurile fiind divizate la nivel estetic în două tipuri. Primele două, ce constituie o „fațadă” a complexului, sunt placate cu Klinker maro, a cărui cromatică este ușor dizolvată de elementele de sticlă care acoperă logiile. Celelalte blocuri au fațada placată cu același material, însă de culoare gri. Spre deosebire de primele, fațadele lor prezintă un jos geometric, în care sunt prezente mici console albe ce ies în evidentă. În proiectarea acestor patru blocuri am renunțat la clasicele balcoane și logii și am optat pentru camere cu bovindou cu legătură prin gol amplu. Geamurile panoramice contribuie, de asemenea la jocul geometric cromatic al fațadei.
Compoziția pe care o creează ansamblul formează un scut pentru curtea interioară, unde sunt proiectate spații înverzite destinate pentru joacă și relaxare. Totul este compact și comod în utilizare.