Dental Clinic – libertatea supremă a albului

Interiorul unei clinici stomatologice presupune din start un spațiu în care domină albul, culoarea inundând fiecare colțișor. Albul impecabil este un indicator al curățeniei emblematice pe care trebuie să o aibă un asemenea spațiu, dar ce-ar fi să înlocuim atmosfera sterilă a unei clinici dentare cu libertatea? În cazul în care, inevitabil culoarea proiectului era presetată, nu am avut decât să ne concentrăm pe accente și texturi.

 

Astfel, ne-am gândit să abordăm un design interior minimalist. Am renunțat la tencuială și vopsea în favoarea sticlei tonate în gradient, obținând astfel un spațiu care îmbină în sine normele solicitate și se distinge estetic de altele similare. Încă un accent de originalitate constituie marmura de pe podea, care prin jocul său de culori creează o atmosferă distinsă. Acest design de clinica stomatologica, cu adevărat, reușește să surprindă micile detaliile ce contează.


Fiind conceput ca un spațiu minimalist, care trebuia să vorbească despre gradul înalt de tehnologizare, ne-am concentrat pe linii simple, fără detalii de decor stridente. Principalul accent cromatic este mobilierul turcoaz din sala de așteptare. O atenție aparte s-a acordat iluminării spațiului. Dat fiind faptul că nu toate camerele aveau ferestre, am încercat să compensăm lipsa luminii cu ajutorul iluminării artificiale. Pentru a crea un mediu cât mai favorabil pentru clienți, dar și pentru personal, am introdus în proiect panouri led care imită lumina naturală. Toate elementele au fost combinate armonios, obținând astfel în locul unui spațiu steril și plicticos, unul cu accente nobile și relaxante.

An: 2019

Suprafață: 264 m2

Locație: Chișinău

Branduri: Delta Light, MADLAB, Tacchini, Florim.

Echipă: Alina Bodișteanu, Iulia Lavreca

Concept Design Interior: AB + Partners

    SHARE:

Let’s talk about
your project!

We are ready to share with you our design vision and lead
you into the exciting world of creativity.

Send Request