Complexele multifuncționale pot arăta diferit. În categoria aceasta pot intra proiecte precum Toro Center, dar și proiecte ca Vinăria Vorniceni, ce urmează să combine spațiile industriale și cele HoReCa.
Conceptul a fost gândit în ansamblu, scopul fiind reabilitarea unei vinării, cu introducerea în proiect a unor puncte de interes pentru public, menite să contribuie la dezvoltarea afacerii. Astfel, pe terenul vinăriei urmează să apară: o sală de degustație, un wine shop, un restaurant, un hotel și o sală de evenimente. Toate acestea fiind izolate de spațiile de producere.
Să începem cu începutul. Având o istorie de peste 6 decenii, era evidentă necesitatea de revitalizare a zonei. La prima etapă este planificată înlăturarea construcțiilor nefuncționale, care nu prezintă interes pentru activitatea ulterioară, dar și evacuarea cisternelor. Spațiul vinăriei a fost divizat în două părți cu destinații diferite: cea destinată producerii și cea destinată vizitatorilor. În susținerea acestei idei am amenajat două zone de acces pentru fiecare dintre ele.
Ne-am concentrat pe crearea complexului destinat vizitatorilor. Astfel, am proiectat reamenajarea celor 2 beciuri existente, cu o terasă deasupra. Am modificat intrarea în clădirea principală, creând accesul prin intermediul unei galerii prin arcuri. Întreg spațiu interior a fost divizat într-o sală de degustare, wine shop și o zonă de recepție. Zona de lobby a fost gândită spațioasă, or anume ea leagă construcție de un alt element nou – hotelul. Iar ultimul element menit să contribuie substanțial la dezvoltarea vinăriei este sala de festivități, ce urmează să ofere spații pentru organizarea evenimentelor.
Pentru fiecare dintre construcțiile noi proiectate, dar și pentru cele pe care le-am regândit, am abordat un stil laconic, în care liniile simple subliniază esența afacerii. În același timp, beciurile devin o amintire a originilor și tradițiilor.