Scuarul Bucuriei, planificarea urbană care aduce fericire
Planificarea urbană uimește prin complexitatea factorilor de care trebuie să ții cont când concepi un proiect. În cazul scuarului Bucuriei, obiectivul a fost să creăm un spațiu public multifuncțional, potrivit tuturor. Astfel, am optat pentru reabilitarea parcului existent, actualizându-l cu spații destinate recreerii. O astfel de zonă a fost prevăzută în centrul parcului, aceasta îndeplinind mai multe funcții. Banca circulară, instalată în acest spațiu, este dotată cu prize pentru device-uri. Astfel, aceasta devine punct de interes și loc de odihnă. Adițional, în centrul băncii este prevăzut un felinar, ce urmează să ilumineze zona.
Pentru a completa conceptul și a crea spațiul funcțional, am planificat un loc de joacă pentru copii, pe o amprentă deja existentă. În același timp, pe lângă cărările prevăzute de proiectul inițial, am mai adăugat câteva, formate de traficul obișnuit al pietonilor.
Unul dintre elementele noi introduse în proiect este și pista de bicicliști. Aceasta nu se limitează la perimetrul parcului, ci urmează a fi integrată în rețeaua urbană, devenind o legătură a acestui spațiu cu dezvoltarea urbană durabilă.
Year: 2020
Size: 15 000 mp
Location: Chișinău, Republica Moldova
Team: Alexandrin Buraga, Marco Ballerini, Maxim Sîtnic, Nicolae Ursu
Architectural Concept: AB + Partners