Rezidențial vs business. De ce și cum se deosebește designul lor?

Transformarea designului din moft în necesitate este deja un fapt bine stabilit. Această realitate a fost condiționată nu doar de căutarea continuă a confortului personal. Acum, designul însumează o serie de factori care contribuie atât la funcționalitatea spațiilor locative, cât și la a celor ce presupun o utilizare comună. Deși miza finală este aceeași, proiectarea lor prezintă o serie de deosebiri.

Zonare

O să facem abstracție de dormitoare, dat fiind destinația specifică a acestor spații, și vom prezenta diferențele de zonare prin prisma spațiilor de zi. Așadar, datorită funcțiilor diferite suprafețele rezervate pentru anumite funcții vor fi, de asemenea diferite.

În cazul unui design de spațiu rezidențial, într-un open space, vom distribui spațiu în principal bucătăriei și livingului, zona pentru luat masa necesitând o arie mai mică. Acest fapt se explică prin numărul și dimensiunile diferite pe care le au elementele din fiecare zonă. Astfel, devine evident faptul că zona de relaxare, ce conține canapele, fotolii, măsuța de cafea și spații de depozitare, va necesita mai mult spațiu decât masa și scaunele. Aceeași formulă este valabilă și în cazul bucătăriei.

Un spațiu business presupune o cu totul altă distribuție a spațiului. Un exemplu elocvent este proiectul Office Design — business și eleganță. Spațiul generos ne-a permis să creăm în biroul central un open space business. Bineînțeles, raportul distribuirii spațiului se schimbă. Aici am acordat o atenție deosebită spațiului de relaxare și cel al mesei de ședință. Deși e prevăzută o chicinetă și o zonă de bar, dimensiunile acesteia sunt reduse.

Lumină

Luminile sunt proiectate după principiile și regulile comune în ambele tipuri de spații. Totuși, spațiul rezidențial permite integrarea corpurilor de iluminat ca accent în fiecare zonă. Pe lângă iluminatul general, comun, aici avem corpuri de iluminat menite să creeze echilibru pe verticală și să îmbine în sine funcționalitatea și esteticul.

Spațiile de birouri sunt mai rezervate în acest sens. Având scopul  creării unui anturaj mai sobru, am optat pentru instalarea unui singur corp de iluminat de accent, optând pentru forme mai stricte și sobre. O altă deosebire pe care o prezintă iluminatul spațiilor de oficii este căldura luminii, care este mai puțin caldă decât cea din spațiul rezidențial.

Cromatică și forme

De cele mai multe ori, beneficiarii își doresc o locuință luminoasă. În acest sens, spațiile  rezidențiale nu doar că sunt scăldate în lumină, ci și predomină nuanțe deschise. În funcție de preferințele clientului își fac loc în interior formele simple și materiale practice.

Cromatica spațiilor de birou este sobră. În cazul proiectului nostru, interiorul vorbește despre nivelul de dezvoltare a afacerii. Astfel, aici au fost integrate materiale sofisticate, menite să dea o notă de noblețe interiorului.

Indiferent de care este tipul de spațiu pe care vrei să îl amenajezi, echipa AB+Partners îți oferă cele mai bune soluții de proiectare. Contactează-ne!

Читайте также