CLIENT REVIEW: Alina Moldovan-Madan [director O’Key Imobil]

Recenziile clienților noștri sunt cea mai bună cale de a evalua corect activitatea și produsul nostru. Datorită lor reușim să ne dezvoltăm continuu și să atingem obiective mărețe. De fiecare dată comunicăm eficient pentru ca rezultatul muncii noastre să satisfacă pe deplin beneficiarul. Demonstrarea acestui fapt este și feedback-ul Alinei Moldovan-Madan,director O’KEY IMOBIL.

De ce ați ales biroul AB+Partners?

Ne cunoaștem de mai mult timp cu Alexandrin Buraga, am apelat nu o dată la serviciile de design și arhitectură ale biroului AB+Partners și, de fiecare dată, am rămas mulțumiți de colaborare, iar viziunea noastră a fost modelată și vizualizată perfect de echipa de specialiști ai biroului. Cu siguranță, dacă nu ne cunoșteam personal cu Alexandrin, făceam cunoștință cu echipa AB+Partners prin alte căi, este un nume cu reputație pe piață, cu proiecte semnate de oameni creativi, inovativi și profesioniști. Așa că recomandarea ar fi venit cel mai probabil din partea altor persoane sau companii beneficiare.

Cum vi s-a părut colaborarea noastră?

Corectă, inspirată și echilibrată. Și, credeți-mă, corectitudinea și pragmatismul sunt aspecte foarte importante într-o colaborare, chiar dacă la nivelul așteptărilor prioritare sunt întotdeauna creativitatea și viziunea. Atunci când există o abordare individuală, o cercetare, un plan de acțiune, niște termene clar stabilite și un proiect gândit în detalii, la care se adaugă acea pulbere magică – viziunea inovativă și abordarea creativă… rezultă o colaborare cu reușite mari. Ceea ce am obținut în comunicarea cu AB+Partners.  

Cât de bine am înțeles solicitările pe care le-ați avut?

Alexandrin cunoaște foarte bine tendințele actuale, intuiește cu precizie impresionantă ce direcție și stil să abordeze ca să mulțumească clientul. Așa că ne-am simțit și de această dată, precum la colaborările anterioare, un exponat sub lupa profesionistului. A știut cu ce respirăm, ce dorințe avem, cum ne vom simți în ceea ce urmează să creeze.

Cât de receptivi am fost la schimbările pe care le-ați avut?

Nu ne-am dorit niciodată să fim clientul căruia îi sunt îndeplinite orice doleanțe fără pic de contra-argument sau fără propuneri de perfecționare și eficientizare a conceptului. Inclusiv din această cauză ne place să colaborăm cu Ab+Partners. Nu cerem să se execute, cerem să se conceapă, iar aceasta este o cale de comunicare intensă și deschisă, respectiv – receptivă. Da, ne-ați îndreptățit pe deplin așteptările din punct de vedere al receptivității.

Cum vi s-au părut propunerile noastre?

Inedite. Moderne. Rafinate. Practice.

Cum vi se pare rezultatul?

Un rezultat foarte bun. Este ceea ce ne-am imaginat în momentul în care ne-a fost prezentat proiectul, plus farmecul percepției reale.

Related Posts