#jurnaldecarantină – Cum să îți organizezi locul de muncă acasă: de la amenajare la detalii organizatorice

Se pare că urmează să mai stăm izolați câteva săptămâni bune, iar acest lucru înseamnă că cei care lucrează de acasă trebuie să-și amenajeze spațiu de lucru eficient. Noi, la AB+Partners, tot stăm acasă și am decis să-ți povestim cum facem față ispitelor și provocărilor noi cu care ne confruntăm. Și provocări avem suficiente,  în perioada de autoizolare, arhitecții și designerii studioului și-au trecut întreaga activitate pe  internet și îți oferim o reducere de 15% la servicii, dacă stai acasă și tu și comanzi un proiect online. Pe lângă aceasta, am mai lansat și un serviciu de consultanță video online gratuită.  Așa că toți colegii și-au amenajat acasă birouri ca la carte pentru a le reuși pe toate. Așadar, azi lansăm proiectul #jurnaldecarantină. Primii care îți vor povesti despre cum lucrează de acasă vor fi cwi care administrează studioul AB+PArtners.

 „Multă lumină și limite bine definite” Marco Ballerini, arhitect, CEO AB+Partners.

„În primul rând, când creăm un spațiu de lucru – fie el mental sau fizic – este esențial să definim clar limitele dintre spațiul de lucru și restul locuinței. Încercați să creați un spațiu, chiar și unul mic, care este dedicat doar funcționării. În cazul meu, este suficientă o mică masă de laptop lângă fereastră, cu iluminare naturală bună, iar un scaun confortabil ajută să treacă ziua de muncă mai eficient.

Transformarea casei într-un birou, separarea muncii de viața privată este întotdeauna complicată, cu atât mai mult dacă se întâmplă amândouă în același loc. Prin urmare, este util să încearcă să menții o rutină foarte asemănătoare cu cea pe care ai avut-o, cu ore și zile stabilite pentru a le dedica muncii. Așadar, încearcă să te trezești în același timp și să te îmbraci ca și cum ai merge la birou. În acest moment, așează-te la birou și începe ziua de lucru.

Noi, la AB+Partners, am creat un sistem de comunicare ce ne permite să activăm respectând termenii. În ceea ce privește comunicarea cu clienții și furnizorii locali și străini, lucrul la domiciliu nu schimbă în niciun fel productivitatea. Am păstrat contactul și comunicarea directă zilnică, aceasta a făcut întreaga echipă mai responsabilă în ceea ce privește îndeplinirea sarcinilor. Folosim instrumente de comunicare colectivă precum e-mail și Viber, pe care, printre altele, le utilizam și anterior, Trello pentru managementul de proiect și am implementat un sistem de întâlniri prin intermediul conferințelor video zilnice prin Skype, care ne permit o comunicare eficientă și productivă.

Lucru de acasă își are avantajele sale. Datorită faptului că nu trebuie să duc copiii la școală și nici să mă deplasez la birou, economisesc zilnic aproximativ o oră. Însă are și o problemă – cea a gestionării copiilor acasă. Ei nu înțeleg că timpul pe care îl am nu îl pot dedica în exclusivitate lor, ci trebuie să și muncesc. Am încercat să creez rutine zilnice pentru a-i implica în activități utile, distractive și instructive și în același timp. Acest lucru îmi oferă ocazia să lucrez fără perturbări.”

„Biroul poate fi în orice cameră, comoditatea și disciplina sunt cheia eficienței”, Alexandrin Buraga, arhitect, fondator AB+Partners

”În cazul meu, lucrul acasă sau la birou este la fel, dat fiind faptul că aproape tot timpul îl petrec la oficiu, iar seara când ajung acasă obișnuiesc să termin tot ce mi-am propus pentru ziua curentă. Schimbul locului de muncă în casă este un avantaj și pot lucra fie la bucătărie, fie pe canapea în living sau chiar pe pat înainte de somn, deci pentru asta nu am nevoie de amenajări speciale.  Dar, e obligatoriu să fie iluminare bună și un scaun sau o canapea comodă.

Din punct de vedere organizatoric, la fel ca majoritatea, am mizat pe comunicarea online, care a devenit mai intensă, iar conferințele online foarte productive. Am păstrat ședința organizatorică zilnică la 9:00, desigur online, la care șefii de departamente raportează progresele și ulterior distribuie responsabilitățile colegilor. Procesul de lucru e mai puțin eficient și cu un ritm mai lent, dar printr-un management corect al timpului și echipei reușim să avem rezultatele așteptate.

Chiar dacă nu am redus substanțial orele de muncă, e adevărat că programul de lucru este mai lejer și oferă flexibilitate pentru ocupații personale. Am timp sa experimentez la bucătărie, gătind ceva ce nu mai încercasem până acum. Practic exerciții fizice și stretching în fiecare dimineață. Seara am timpul necesar pentru a mă relaxa în liniște, iar cu aceasta ocazie am început să scriu o carte pe care sper să o public.”

Related Posts