FRUMOS, NU ȘI PRACTIC! 5 ELEMENTE DE DESIGN INTERIOR CE DEZAMĂGESC

Repetăm de multe ori că designul nu înseamnă doar estetic, în orice proiect acesta trebuie să meargă mână în mână cu funcționalul. În caz contrar te poți alege doar cu o imagine frumoasă și multe bătăi de cap. Vezi mai jos 5 elemente de design interior care îți pot demonstra încă o dată această axiomă.

1 Rafturi deschise la bucătărie

Sunt frumoase și dau un aer de transparență și efemeritate. Par spațiul să pară mai mare, dat fiind faptul că nu sunt masive și nu îl încarcă așa cum o fac dulapurile suspendate din corpul de mobilier de bucătărie.

Totuși, dacă optezi pentru ele trebuie să fii conștient că, la nivel practic, ar putea să ai niște bătăi de cap. Dacă menținerea minuțioasă a ordinii și curățeniei în bucătărie nu se numără de două ori pe lista activităților tale zilnice, renunță la idee. Pentru că rafturile presupun că totul este la vedere, va trebui să ai grijă mereu de modul în care depozitezi acolo, totul trebuie să fie estetic. Plus, pe rafturi nu ai doar o suprafață dreaptă pe care să o ștergi de praf, ci un conglomerat de obiecte ce vor necesita atenția ta zilnică, ceea ce va mări substanțial timpul pe care îl dedici acestei activități.  
Dacă îți asumi toate aceste lucruri, pune rafturi. Noi, la AB+Partners avem grijă ca totul să fie practic și optăm pentru corp de mobilier închis.

2 Total… White

Un interior alb, sau în orice altă nuanță deschisă de altfel, îți oferă un tablou infinit de luminos, mai ales dacă ai și geamuri largi. La pachet cu această luminozitate vine senzația de comoditate și acuratețe, ce te predispun la calm.

Pe de altă parte, să fim sinceri, pe finisajele de culoare deschisă nu doar că se observă mai ușor petele, ci și sunt mai greu de curățat. Pentru a reda albului nuanța imaculată de odinioară. Deci nu doar că va trebui să îți rezervi mai mult timp pentru a menține curățenia, ci și va trebui să fii mai atent la modul în care exploatezi spațiul. Absolut nerecomandabil pentru cei cu copii mici.
Plus, la nivel estetic, riști să creezi un interior ce pare steril și plictisitor.

Anume din motivele enumerate mai sus, chiar și interioarele noastre deschise, se creează dintr-un joc de nuanțe. Acest lucru le dă nu doar comoditate și uniformitate estetică, ci și un farmec aparte.

3 Bănci în sufragerie

Se numără printre elementele care vor da sufrageriei tale un aer aparte. Cu o ușoară aluzie retro, băncile în jurul mesei de sufragerie chiar scot în evidență interiorul. Este un detaliu ce pare a oferi spațiu pentru mai multe persoane datorită șezutului comun.

În același timp, există două aspecte importante la care aceste piese de mobilier cedează. În primul rând, pe lângă posibilitatea de a „găzdui” mai mulți utilizatori, șezutul comun nu are granițe bine definite, deci riști ca, ghidat de dorința de a primi prea mulți oaspeți să nu oferi spațiu de manevră suficient pentru toți. Un alt aspect este că băncile nu prea garantează distanța fizică necesară intimității fiecărui oaspete. Și nu în ultimul rând, trebuie să ții cont de faptul că cei care se așază pe bancă ar trebui să aibă caracteristici fizice comune, pentru a se simți confortabil la aceeași distanță față de masă.

În proiectele noastre, abordăm sufrageria ca un loc prețios de comunicare. Așadar, garantăm nu doar un loc unde ar putea sta cei care se adună în jurul mesei, ci optăm pentru scaune confortabile.

4 Covor cu firul lung

E pufos și drăguț. La nivel estetic, puține elemente de design potrivite pentru orice spațiu ar putea concura cu el în acest sens. Covorul cu firul lung mai este și călduros, deci transmite și senzația de căldură întregului spațiu. Plus, sunt durabile.

De cealaltă parte a baricadei stă… din nou praful și petele. Câte justificări nu am aduce covoarelor ele devin un magnet pentru praf și ai nevoie de un aspirator puternic pentru a-l curăța. E adevărat că piața ne oferă o mare varietate cromatică, chiar și așa, petele rămân pete. Câteva picături de vin vărsate întâmplător vor fi absorbite de firele lungi și, crede-ne pe cuvânt, să le cureți singur va fi un obiectiv nu tocmai ușor de îndeplinit. Și da, să știi că nici mirosurile nu-l vor înconjura. Iar dacă ai în familie copii mici sau animale de companie, odată cu acest covor, ia-ți și abonament la curățătorie.

Noi nu evităm integrarea covoarelor în interior pentru că le înțelegem importanța. Totuși, mergem pe calea practică și optăm pentru modele a căror fire nu sunt pretențioase.

5 Lavoar pe blat

Sunt foarte populare și o spunem fără exagerare. Clienții le solicită pentru că dau un aer nobil. Sunt elegante și stilate, aceste două caracteristici fiind potrivite perfect pentru o baie contemporană. Un alt avantaj este modul facil de montare.

Dacă e realizat dintr-un material calitativ, lavoarul în sine nu dă bătăi de cap, însă tot ce îl acompaniază – da! În primul rând trebuie să fii atent la robinetul pe care îl alegi, astfel încât cursul apei să fie direct și manipularea cu clapeta să nu te oblige să ieși din limitele lavoarului. Realizăm că utilizarea lavoarului fără a stropi în jur este o misiune aproape imposibilă. Deci să știi că procesul de curățare îți va da bătăi de cap. În primul rând pentru că apa care ajunge pe suport nu poate fi împinsă/ștearsă direct în chiuvetă. Va fi necesară absorbirea ei cu hârtie sau cu o cârpă. În al doilea – dacă lavoarul se află chiar lângă perete, cel puțin nimic nu poate ajunge între bazin și perete – și aceasta este zona în care curățarea este cea mai dificilă. În general, trebuie să presupuneți că o chiuvetă pe blat înseamnă mai mult efort de curățare.

Ca alternativă, optează pentru un lavoar încastrat.

Ce trebuie să știi dacă vrei să le integrezi în baia ta:

– evită modelele de tip bol. Optează pentru un lavoar ce are baza aproximativ la fel de lată ca partea superioară. Astfel limitezi suprafața pe care cade apa.

– asigură-te că ai blatul suficient de mare pentru a instala un lavoar pe el. Trebuie să ai suficient spațiu pentru a curăța blatul de jur împrejurul vasului, fără obstacole.

– alege cu atenție lavoarul tău este produs dintr-un material ce nu îmbibă mirosurile și calcarul. Acest lucru va facilita îngrijirea vasului.

Serviciile noastre de design interior te pot scuti de dilema acestor detalii. Îți proiectăm și realizăm proiectul meticulos.

Pentru a te convinge că suntem cei de care ai nevoie, descoperă portofoliul nostru.

După ce te-ai convins, contactează-ne!

Related Posts