Pe cât de mult ne captivează proiectele multifuncționale mari, pe atât de mult ne concentrăm pe detaliile care asigură comoditate și originalitate în în cele mai mici. Deși în cazul blocurilor date avem doar parter și un etaj, nivelurile au fost principalul punct pe care ne-am concentrat când am creat conceptul. Nu pe nivelurile casei, ci pe cele ale reliefului.
Am construit întregul ansamblu de case în trepte pentru a-l modela ușor pe lotul care prezenta o diferență de 6 metri, astfel terenul a fost divizat în 3 zone, fiecare dintre ele cu construcția sa. În același timp am păstrat senzația de uniune, amenajând în același stil întregul ansamblu. Pentru clădiri am optat pentru materiale naturale: la parter, fațada a fost acoperită cu piatră naturală într-o nuanță de gri, pentru zonele de balcon și terasă am optat pentru lemn, creând astfel o atmosferă caldă și comodă, restul fațadei este acoperită cu tencuială albă – fapt ce oferă efemeritate și scoate în evidență celelalte elemente.
Ideea de unitate este continuată și în curte. Spațiul comun a căpătat fluiditate datotiră scărilor care-i unesc nivelurile diferite, principalul accent al ideii de continuitate a devenit copertina dintre două locuințe, care creează impresia de legătură și permite citirea ansamblului drept un concept integru. În același timp, am respectat distanta între case, pentru a oferi intimitate locatarilor.