GHID DE AMENAJARE A OPEN SPACE-ULUI

Majoritatea planificărilor moderne presupun corelarea directă a bucătăriei cu sufrageria și livingul. Astfel, open space-ul a devenit practic o componentă clasică a locuințelor. Fiind destinată întrunirilor familiale, zona de zi trebuie să fie amenajată în raport cu necesitățile membrilor, astfel încât fiecare dintre ei să se bucure de propriul spațiu, încadrat într-o zonă comună. Este spațiul destinat conexiunilor și comunicării, iată de ce sunt atât de importante interconexiunile dintre componente și crearea unui concept comun pentru ele.

Pornind de la această idee, îți dăm câteva criterii de care să ții cont în analiza unui proiect de design interior pentru locuința ta.

Zonare inteligentă

Așa cum spuneam, deși nu avem pereți bine definiți și urmărim crearea transparenței, zonarea e obligatorie. În cazul în care nu ești adeptul paravanelor, sticlei sau polițelor, poți diviza vizual spațiul la nivelul pardoselii.

În cazul proiectului Stylish neoclasic apartment, am mizat pe un joc senzorial tandru, astfel în interior își fac loc aspectul rece al plăcilor ceramice, parchetul cald și textura fină a mobilei tapițate – toate în nuanțe neutre. Am dizolvat monotonia nuanțelor deschise prin accente aurii. Acestea se regăsesc, ca laitmotiv, în întreaga locuință, prezența lor fiind deosebit de sesizabilă în open space-ul care unește holul, livingul, bucătăria și sufrageria. Am optat pe o divizare a spațiului la nivelul pardoselii, astfel, în zona livingului și a sufrageriei,  parchetul a fost încadrat într-o ramă ce marchează convențional spațiul destinat odihnei.

Corelare stilistică

Toate elementele trebuie să fie „din aceeași operă”. Și am specificat adesea în materialele noastre necesitatea continuării firului stilistic în întreg proiectul. Nicio piesă care se abate de la stilul inițial – iată o regulă pe care trebuie să o memorezi!

Pentru ARMN Apartament am dat tonul unei atmosfere plină de senzația de spațiu și eleganță. Anume din această cauză am creat o zonă de zi spațioasă, căreia i-au revenit jumătate din suprafața totală a locuinței. Open space-ul a fost gândit ca un spațiu confortabil în care au fost îmbinate bucătăria, livingul și sufrageria. Gama de culori calme, ce domină întreaga locuință, creează comoditate și căldură. Am dat eleganță spațiului cu ajutorul simetriei, materialelor prețioase, ancadramentelor clasice și corpurilor de iluminat, care devin accente subtile ale camerei. Toate aceste elemente creează un cadru stilistic comun, regăsindu-se în întreg open space-ul.

Elemente comune

Ai nevoie de elemente care unesc toate piesele din puzzle. De exemplu, în Elegant Penthouse Interior Design, avem un laitmotiv al plăcilor ceramice. Acestea se regăsesc din abundență în bucătărie: pe șort, pardoseală, blat și insulă. În sufragerie, masa e cea care preia minunatul joc al puterii și naturaleței. Livingul se bucură de măsuțe de cafea cu blatul din piatră, dar și de un perete accent placat. Strictețea rece a ceramicii a fost îmblânzită cu lemn, dar și cu tapițarea catifelată a mobilierului.

Serviciile noastre de design interior te pot scuti de dilema acestor detalii. Îți proiectăm și realizăm proiectul meticulos.

Pentru a te convinge că suntem cei de care ai nevoie, descoperă portofoliul nostru.

După ce te-ai convins, contactează-ne!

Related Posts